Dacă ai părăsit Capitala pe vremea când apar primele cireşe văratice, aici, în creierii munţilor (n.n. la Blăjeni), trăieşti într-adevăr a doua primăvară. De-abia acum prunii, vişinii şi cireşii sunt încărcaţi de floare. Pe lângă cei domestici, care dau spre sfârşitul lunii iunie faimoasele fructe mari, roşii-galbene, pietroase numite prin partea locului moacre, cresc cireşii sălbatici, de proporţii gigantice, cu rod amar şi mic din care se face dulceaţa. Trunchiul lor atinge un metru şi jumătate în diametru. Eflorescenţa lor, ireal de mare, unită cu a celorlalţi pomi, dă o candoare care umple spaţiul imens de feerie imaculată, de strălucire. Sunt om de la şes şi ştiu ce înseamnă farmecul pădurilor de tei, când floarea le îmbracă în aur de sus până jos. Ei bine, parfumul acestor cireşi e mult mai pătrunzător şi mai îmbătător decât cel de tei. Când boarea primăverii mişcă aerul pur al munţilor, încărcat de esenţele pomilor, el devine gros şi greu, încât abia îl mai poţi respira. E un fel de beţie spirituală copleşitoare”.

                                                                                                                                                                           Nichifor Crainic – scriitor